Cand o persoana traieste in eroare, bunele sale intentii, efortul si munca sa pot fi degeaba. Ele fac mai degraba rau decat sa ajute, iar onestitatea sa este depasita de fatalitatea pe care o moseste prin drumul gresit pe care isi asaza actiunile.
Probabil, ministrul Daniel Funeriu este bine intentionat. Chiar daca are nevoie sa ii fie soptite conferintele de presa, in ciuda dezacordurilor si gramaticii aproximative pe care o foloseste ca sa se exprime, putem presupune ca ministrul Educatiei isi doreste sincer sa imbunatateasca sistemul pe care il conduce.
Rezultatele celor doua sesiuni ale bacalaureatului din 2011 le cunoasteti. Pe scurt, dezastruoase. Nu pentru ca procentul celor care trec examenul trebuie sa fie a priori cat mai mare, ci pentru ca ele reflecta o situatie generala in care se afla educatia romaneasca. Oricat s-au cerut explicatii si, eventual, cativa vinovati pentru acest esec al scolii in intregul ei, ministrul a preferat sa ridice din umeri neputincios, trambitandu-si poezia cu "oglinda" pusa in fata tinerilor si societatii in general.
Intr-adevar, nimic mai gaunos, nimic mai iresponsabil. In sensul refuzului de a-si asuma, intr-un fel sau altul, cel putin o parte din acest dezastru.
Pentru cei care poate nu au inteles deja cine este vinovat de esecul din educatie, Daniel Funeriu face precizarile de rigoare. "Culpa este una colectiva si trebuie sa ne-o asumam ca natiune", spune ministrul. Pentru ca ar fi fost banal sa spui ca vina o poarta, in ordinea importantei - elevii, profesorii, parintii, responsabilii decizionali din cadrul ministerului si insusi ministrul, Daniel Funeriu a ales sa arunce pacatul inculturii unei generatii distruse asupra tuturor.
Sa-i recunoastem eleganta si amabilitatea de a nu arunca stigmatul doar asupra Opozitiei. Sau asupra presei.
Si, totusi, mai
