Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, la Conferinţa Anuală a Grupului European pentru Administraţie Publică, organizată la Palatul Parlamentului, că economia merge cu viteză minimă, ca în condiţii de iarnă, ea apreciind că trebuie evitate derapajele, potrivit Mediafax.
"După şocul adus de criză încercăm să reintrăm în normal şi, dacă în prima perioadă am spus că economia funcţionează cu frâna de mână trasă, astăzi putem spune că mergem cu viteză minimă, aşa, ca în condiţii de iarnă, deci cu mare precauţie", a spus Anastase.
Ea a menţionat că trebuie aplicat principiul potrivit căruia cheltuielile trebuie făcute în limita a ceea ce permit veniturile şi le-a spus participanţilor la conferinţă despre discuţiile referitoare la introducerea în Constituţie a unui deficit de 3%.
Preşedintele Camerei Deputaţilor le-a mai spus specialiştilor străini în administraţie publică că acest domeniu are nevoie, în România, de profesionişti.
Anastase a mai spus că, împreună cu colegii din echipa sa, a încercat să identifice pe un motor de căutare numărul de apariţii pentru cuvântul "criză" pe site-uri scrise în limba engleză sau franceză, ea precizând că acest cuvânt apare de peste jumătate de miliard de site-uri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, la Conferinţa Anuală a Grupului European pentru Administraţie Publică, organizată la Palatul Parlamentului, că economia merge cu viteză minimă, ca în condiţii de iarnă, ea apreciind că trebuie evitate derapajele, potrivit Mediafax.
"După şocul adus de criză încercăm să reintrăm în normal şi, dacă în prima perioadă am spus că economia funcţionează cu frâna de mână trasă, astăzi putem spune că mergem cu viteză minimă, aşa, ca în condiţii de iarnă, deci cu mare precauţie", a spus Anastase.
Ea a menţionat că trebuie aplicat principi