Potrivit organizatorilor, biletele vor fi puse în vânzare în cursul zilei de miercuri, în reţeaua Eventim. Pentru moment, concertul de la Bucureşti nu este anunţat pe site-ul oficial al artistului, unde apar doar următoarele oraşe în cadrul turneului său actual: Sofia, Bulgaria (18 noiembrie), Zagreb, Croaţia (21 noiembrie), Budapesta, Ungaria (22 noiembrie), Brno, Republica Cehă (23 noiembrie) şi Sankt Petersburg, Rusia (28 noiembrie).
La sfârşitul lunii august, Tom Jones a fost externat dintr-un spital din Monte Carlo, unde stătuse o săptămână, la recomandarea medicilor. Tabloidele britanice au anunţat atunci că că artistul galez a fost internat din cauza unei crize cardiace. Însă, pe site-ul lui oficial, reprezentanţii artistului au scris că medicii l-au internat pentru că suferea de o deshidratare severă.