Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, respectiv universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
„Am primit rezultatul primei clasificări a universităţilor realizate cu partenerul nostru Asociaţia Universităţilor Europene, pe care am trimis-o spre publicare în Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului şi rezultatul ierarhizării programelor“, a spus ministrul educaţiei.
Potrivit acestuia, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universităţilor din categoria cercetare avansată şi educaţie. Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unităţi de stat şi particulare.
Ministrul Funeriu a precizat că prin acest demers MECTS va stabili un standard în evaluarea învăţământului superior, ceea ce va fi în folosul studenţilor şi angajatorilor. Totodată, clasificarea universităţilor reprezintă un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru îndeplinirea misiunii specifice fiecărei universităţi.
„Este un demers util atât studenţilor, cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, care este direcţia spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situaţie clară, o oglindă reală a situaţiei din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu poveşti, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierele pe care trebuie să se evalueze“, a spus Funeriu.
Pentru anul universitar 2011 - 2012, cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă va fi de 62.850, pentru învăţământul universitar de master sunt 35.600 de locuri, iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit hotărârii de guvern din aprilie 2011.