Senatorii au completat, miercuri, lista magistraţilor de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), validându-le, prin vot, pe Mona Pivniceru (din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), pe Alina Nicoleta Ghica (din partea Curţii de Apel Bucureşti) şi pe Florentina Gavadia, care este prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6.
Astfel, Mona Pivniceru a primit din partea senatorilor 70 de voturi pentru, două abţineri şi şase voturi împotrivă. Alina Nicoleta Ghica a fost validată cu 79 de voturi pentru şi o abţinere, iar Florentina Gavadia cu 77 de voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă.
Comisia juridică a Senatului a validat, în 30 august, lista finală a magistraţilor candidaţi care ar trebui să completeze Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, la începutul anului, numirea a trei membri a fost invalidată de Curtea Constituţională.
Comisia juridică a constat că cele trei candidate - Mona Pivniceru, Alina Nicoleta Ghica şi Florentina Gavadia ''au fost alese de către structură cu respectarea condiţiilor legii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare''.
Raportul favorabil a fost votat în unanimitate de membrii Comisiei juridice din Senat, aprobat de senatori cu 60 de voturi pentru şi trei voturi împotrivă
Senatorii au completat, miercuri, lista magistraţilor de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), validându-le, prin vot, pe Mona Pivniceru (din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), pe Alina Nicoleta Ghica (din partea Curţii de Apel Bucureşti) şi pe Florentina Gavadia, care este prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6.
Astfel, Mona Pivniceru a primit din partea senatorilor 70 de voturi pentru, două abţineri şi şase voturi împotrivă. Alina Nicoleta Ghica a fost validată cu 79 de voturi pentru şi o abţinere, iar Florentina Gavadia cu 77 de voturi p