Regimul viețașilor de la Rezina e cel mai dur din Moldova: trei metri pătrați de celulă, patru ore de vizite pe lună și una de plimbare pe zi, prin curtea închisorii. Chiar dacă șansele de „îndulcire" a pedepsei sunt neglijabile, condamnaţii pe viaţă își împart detenţia între întâlnirile cu avocaţii și cântece de mântuire.
O spargere eşuată pe strada Nicolae Costin din Capitală, un cadavru mutilat şi o decizie judecătorească definitivă. În jargon judiciar, faptele enumerate mai devreme conturează o crimă petrecută în circumstanţe agravante. Pentru Vladen Şpigun, de 37 de ani, din Chişinău, unul dintre cei doi autori ai crimei din sectorul Buiucani, acesta a fost biletul care i-a „asigurat" închisoarea pe viaţă.
„Crima mea a fost că am ucis un om. Primisem informaţii că în apartament se aflau 5.000 de dolari şi că nu-i nimeni acasă. Când am intrat, am dat nas în nas cu proprietarul. A fost ceva spontan. După ce l-am pălit, a picat pe podea. Îi curgea sânge din cap. Era viu. N-am vrut să-l omor, ci doar să-şi piardă cunoştinţa. L-am întors pe o parte. La cinci ore după ce am plecat, stăpânul murise", mărturiseşte criminalul despre momentul care i-a parafat eternitatea în spatele gratiilor.
Nu poartă cătuşe. În schimb, patru gardieni mari cât uşa îi urmăresc fiecare mişcare. Puşcăriaşul vorbeşte cu calm despre clipa care i-a pecetluit soarta. Acum, la 14 ani după ce şi-a pierdut libertatea, nu mai are niciun fel de remuşcări.
Eternitatea cu ochii deschişi
De la Chişinău la Rezina sunt vreo sută de kilometri de drumuri şerpuite, gropi în asfalt, şosea în construcţie şi praf înecăcios. Dacă te grăbeşti, ajungi acolo în aproape 90 de minute. Pentru 78 de deţinuţi, acesta a fost ultimul lor drum. Izolatorul de Urmărire Penală nr. 17 din Rezina este singura puşcărie din Republica Moldova unde sunt ţinuţi condamnaţii pe viaţă.
C
