Cei care păstrează tradiţia, ştiu că sunt anumite zile din săptămână când se merge la Biserică, şi altele când se fac cumpărături la piaţă. Ştiind că piaţa en gros s-a mutat din piaţa de zi „Cuza Vodă” pe strada Libertăţii, am ales-o pe aceasta din urmă, fiind şi perioada cumpărăturilor de conservare pentru la iarnă. Agitaţie mare, încă de la intrare. Marfă destulă, de calitate bună, cumpărători relativ puţini. Unii încearcă să negocieze cantităţi mai mici, în speranţa că preţul va fi mai mic decât în altă parte. Alţii cară cu sacii la maşinile ce cu greu se descurcă în rândurile dintre „tarabele” formate din dubiţele pline cu marfă. Cântarul electronic se plimbă de la un vânzător la altul, ca între vecini. Preţurile nu sunt afişate nicăieri, se negociază ca la piaţă. „Cum daţi cartofii?” întreb. „Cât luaţi?” mi se răspunde. „Cât costă am întrebat”, repet cu insistenţa unui cumpărător bătut în cap. „Păi depinde cât luaţi”, îmi explică în cele din urmă unul dintre vânzători. Monica, o vânzătoare oacheşă îmi spune că gogoşarii ei sunt din Drăgăşani. 1,80 lei kilu, dacă iau cu sacul. Dacă iau mai puţin, e doi lei. „Din Drăgăşani- Olt?”-o întreb şi recunoaşte că doar marfa e de acolo. Ea e din Reghin. Apoi venim mai aproape. „Din Beica… „, şi cine ştie unde am fi ajuns dacă nu ar fi intervenit Coco, cu o clientă care trebuia convinsă de calitatea mărfii.
Munţi de cartofi din Gheorgheni, din Cristuru Secuiesc, se negociază după cantitate şi culoare. Cei albi sunt mai ieftini cu zece bani, dacă luaţi cu sacul. „60 de bani cei albi, 70 de bani cei roşii, ia vedeţi ce mari îs, sănătoşi”, îmi explică femeia care se lasă pozată, dar nu-mi divulgă numele ei. „Marfa e din Gheorgheni, avem în arendă pământul”, spune şi îmi explică avantajele mutării pieţei en gros, pe Libertăţii, aici sunt două porţi, e mai uşor cu circulaţia”. O clientă se interesează de cinci kile de
