Liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) vor anunţa care este soluţia pentru alegerea şefului statului pe 21 septembrie. Soluţia va fi prezentată după ce Curtea Constituţională se va expune asupra articolul 78 din Constituţia Republicii Moldova în cadrul şedinţei care va avea loc pe 20 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Decizia a fost anunţată în seara de marţi, 6 septembrie, după şedinţa Consiliului Alianţei, de către liderii AIE.
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a spus că preşedintele va fi ales legal, constituţional şi va fi pus punct crizei constituţionale.
„Aş vrea să cred că discuţia a fost sinceră şi Alianţa va activa şi va realiza programul asumat. Sigur că pentru toate acestea este nevoie de stabilitate politică şi ea depinde de stabilitatea politică în AIE. Dar stabilitatea politică în AIE e legată de alegerea preşedintelui şi eu vreau să cred că discuţia va duce la alegerea preşedintelui şi vom realiza programul asumat", a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele PL a spus că dacă nu va fi modificată Constituţia se va ajunge la alegeri anticipate. „Noua Constituţie este cea mai bună soluţie. Noua Constituţie nu este nevoie să o avizeze Curtea Constituţională şi conform normei, ea se adoptă în prima lectură de către Parlament şi a doua lectură, la referendum, şi totul e legal şi constituţional", a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a declarat după şedinţă că au fost discutate mai multe posibilităţi referitor la depăşirea crezei politice odată cu alegerea şefului statului, în condiţiile Acordului politic semnat la sfârşitul lui decembrie anul trecut, însă soluţia va fi anunţată pe 21 septembrie.
Preşedintele Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a spus că preşedintele Republicii Moldova trebuie ales şi va fi ales în strictă conformitate cu p