Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oşenii îşi apără imobilele ilegale cu drujbele

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Construcţiile din aria protejată de la Gherța Mare nu pot fi demolate de reprezentanţii autorităţilor, care sunt întâmpinaţi cu drujbele pornite. Imobilele ridicate fără aviz de la Mediu au fost scoase la iveală de Societatea Carpatină Ardeleana, custodele ariilor protejate din județ. Societatea Carpatină Ardeleana (SCA) Satu Mare, custodele Rezervației Naturale „Râul Tur“, are foarte mari probleme cu proprietarii de construcții ilegale din ariile protejate. Un recensământ al speciilor de păsări, florei și faunei făcut în această zonă a scos la iveală zeci de imobile ridicate de localnici fără autorizații de la Mediu.

Țara Oașului, cea mai afectată

Cele mai multe ilegalităţi sunt întâlite în Țara Oașului. Joi, 25 august, o descindere a voluntarilor la trei case construite ilegal în Rezervația naturală „Râul Tur“, în extravilanul comunei Gherța Mare, a fost primită cu drujbe de muncitori. Reprezentanții ONG-ului, însoțiți de jandarmi și de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Satu Mare, nu s-au putut apropia de case. Cele trei imobile, dintre care două ridicate în roșu, au fost ridicate de trei frați oșeni, plecați la muncă în străinătate. „Cu cei trei frați din Gherța ne luptăm deja de vreo doi ani. Am descins în zonă când cei trei abia turnaseră fundațiile la case și le-am atras atenția că ceea ce fac este ilegal. Am mers din nou anul trecut, însoțiți de reprezentanții Gărzii de Mediu, însă lucrările au continuat. Acum, casele sunt ridicate, iar ce trei nu par deranjați de faptul că au dosare penale pentru ridicarea de construcții ilegale“, a declarat Janos Mark, președintele SCA. Incursiunile de monitorizare a intervențiilor în ariile protejate scot la iveală noi și noi cazuri similare celor din Gherța. „În Micula, două case au fost construite în zonă protejată ecologic. Garda de Mediu a început procedura și împoriva lor, dar degeaba. Oamenii contin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 26 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 52 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 30 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 25 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°