Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce urmări poate avea gingivita netratată

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Boala poate evolua către parodontoză, iar aceasta duce la pierderea dinţilor. Gingivita se poate trata cu uşurinţă dacă persoana afectată se adresează medicului curând după ce se constată apariţia sângerărilor gingivale repetate şi persistente.

Dacă sângerările gingiilor apar ca urmare a unei răniri cu scobitoarea sau cu alimente mai dure, nu este cazul să ne îngrijorăm, spun specialiştii. Trebuie să luăm măsuri când sângerările sunt dese şi persistă. „Gingia reprezintă o barieră între bacteriile prezente în cavitatea bucală şi osul alveolar, în care se află implantaţi dinţii. Iar gingivita este un proces inflamator de la nivelul unui dinte sau care se poate generaliza la nivelul tuturor dinţilor. Dacă boala se agravează, gingia se îndepărtează de pe dinţi şi se poate forma un abces parodontal care provoacă durere şi tumefierea zonei afectate, dar poate duce şi la apariţia febrei şi la alterarea stării generale de sănătate", spune medicul specialist stomatolog Raluca Drăghici de la

Clinica „Imperial Dent" din Bucureşti.

Risc de pierdere a danturii

Cea mai gravă consecinţă a netratării gingivitei este apariţia bolii parodontale. Potrivit medicului Raluca Drăghici, aceasta este o afecţiune a sistemului ligamentar, cel care susţine dinţii în os, iar atunci când acest sistem este afectat, apare o mobilitate anormală a dinţilor. În cazul în care problema se accentuează , se poate ajunge la pierderea danturii. Mai mult decât atât, în stadii avansate, osul care susţine dinţii (osul alveolar) poate fi atât de afectat, încât nu mai poate oferi suport pentru o eventuală protezare sau pentru implanturile dentare. Desigur, într-o astfel de situaţie, tratamentul specializat este mult mai costisitor.

Asociată cu diabetul

Un studiu realizat la Universitatea din New York, SUA, arată că circa 90% din persoanele care suferă de b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 2 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 4 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 31 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 30 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum 2 ore
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 12 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 2 ore
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°