Dacă problema calificării la Euro 2012 n-ar fi fost \"rezolvată\" din timp de o mână de pilangii celebri, care îşi tratau mahmureala de a doua zi, nu cu zeamă de castraveţi muraţi, ci jucând fotbal în echipa naţională, dacă România ar fi fost în continuare \"în cărţi\" graţie egalului cu Franţa, presa autohtonă ar fi fost acuzată că vrea cu tot dinadinsul să umbrească o performanţă sportivă de excepţie, prin supramediatizarea miriştii de pe Arena Naţională.

Sorin Oprescu ar fi fost dirijorul acestui veritabil cor al bocitoarelor din opera Frei-şuţ, aplicând aceeaşi strategie a autovictimizării, cu care a emoţionat o dată electoratul bucureştean, de s-a ales primar. Ar fi promis din nou alegătorilor că rămâne independent, că se va lupta în continuare cu sistemul ticăloşit reprezentat de politicieni şi presă şi le-ar fi reproşat jurnaliştilor că s-au molipsit de "virusul Dan Diaconescu", pentru a arunca în derizoriu atacurile patronului OTV, în mare parte justificate. Zgomotul de fond produs de primarul Capitalei ar fi acoperit gropile din gazonul montat de firma lui Adrian Oprişan, iar banii publici s-ar fi rostogolit în linişte în conturile fratelui mai puţin celebru al baronului de Vrancea, Marian Oprişan.

Cum România nu mai are nicio şansă la calificare, presa poate diseca în linişte inaugurarea stadionului Naţional Arena, un eveniment îmbuibat, în dulcele stil clasic, în balcanismul specific acestor meleaguri. Chiar mă întrebam când îi va sări norocul lui Sorin Oprescu. De fiecare dată, primarul general a cules roadele muncii altora. Ca un chirurg bătrân, care-şi pune rezidenţii să opereze 10 ore şi apare la final, pentru câteva cusături şi pentru a-şi primi "atenţia", în lacrimile de bucurie ale familiei. După ce s-a fofilat printre panglici electorale, proverbialul noroc al lui Sorin Oprescu s-a evaporat taman într-o seară în care fr