* acuzaţii ciudate într-o familie din Tichileşti: o femeie a declarat autorităţilor faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, şi-a violat sora de numai 5 ani * medicii au constatat, însă, că micuţa nu prezintă urme de viol
O femeie din Tichileşti a pus ieri pe jar autorităţile, după ce a sesizat că fiica sa, în vârstă de 5 ani, ar fi fost violată de către fratele ei, de 15 ani. În jurul orelor 14.30, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila s-a primit o solicitare, un echipaj deplasându-se de urgenţă la faţa locului. "Copilul a fost adus la Spitalul Judeţean Brăila pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate", a precizat Silviu Radu, managerul SAJ. Fetiţa a fost examinată de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), care nu au constatat nicio urmă de viol, apoi a fost trimisă şi la cabinetul ginecologic. Şi medicul specialist, dr. Eugen Gheorghiu, a tras aceeaşi concluzie, că minora nu a fost deflorată. "Medicul specialist a infirmat ipoteza violului. Fetiţa era puţin speriată, dar mai mult de situaţia creată de mama ei. După examinarea medicală, fata a fost trimisă la consiliere psihologică", ne-a precizat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al UPU. Din declaraţiile femeii, care are 6 copii, a reieşit că bănuiala ar fi pornit de la faptul că între băiatul de 15 ani şi fetiţa de 5 ani era o apropiere care i s-a părut suspectă.
În cauză s-au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila - un psiholog al instituţiei mergând la spital să stea de vorbă cu micuţa -, precum şi poliţiştii. * acuzaţii ciudate într-o familie din Tichileşti: o femeie a declarat autorităţilor faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, şi-a violat sora de numai 5 ani * medicii au constatat, însă, că micuţa nu prezintă urme de viol
O femeie din Tichileşti a pus ieri pe jar autorităţile, după ce a sesizat că fiic