Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama a lansat o scrisoare deschisă prilejuită de comemorarea a 10 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

În mesajul emis prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău, liderul de la Casa Albă face apel la solidaritate și valorile democratice instituite în Orientul Mijlociu.

Cu ocazia comemorării a 10 ani de la atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, petrecute în New York și Washington D.C., Ambasada SUA din Republica Moldova a emis o scrisoare deschisă a președintelui Barack Obama, prin care oficialul de la Casa Albă își exprimă solidaritatea față de familiile celor decedați în aceste atentate.

„Ştim că printre cei aproape 3000 de oameni inocenţi, decedaţi în acea zi, erau cetăţeni din peste 90 de naţiuni. Aceştia au fost bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, de diferite rase şi confesiuni. La această solemnă aniversare noi ne alăturăm familiilor lor şi naţiunilor lor pentru a onora memoria celor decedaţi. La fel ţinem minte cum în săptămânile ce au urmat după aceste atacuri am acţionat ca o comunitate internaţională. Ca parte a unei coaliţii largi, noi am scos Al Qaeda din terenurile de antrenamente din Afganistan, am învins Talibanul şi am oferit poporului afgan şansa de a trăi liber de teroare. Cu toate acestea anii care au urmat au fost dificili şi spiritul de parteneriat global pe care l-am simţit după 11 septembrie a slăbit", se arată în documentul oficial.

Tot în acest context, liderul de la Casa Albă reconfirmă poziția SUA față de locuitorii din Orientul Mijlociu, în perioada de după ostilitățile militare susținute de armata americană. „chiar dacă ne confruntăm cu provocări economice aici în Statele Unite, noi oricum continuăm să jucăm un rol de lider unic în lume. În timp ce scoatem restul trupelor noastre din Irak şi transferăm responsabilitatea în Afganistan, noi oricum continuăm să susţinem irakienii şi afganezii în eforturile lor de a menţine securitatea popoarelor lor şi de a dezvolta oportunităţi pentru cetăţenii lor. În lumea arabă şi î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 51 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 27 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°