Nu contează unde, când, cu cine. Fie că-i jogging, aerobic în faţa PC-ului, forţă la sală, cu instructor, fără, cu rateuri, cu lene.
E unul dintre puţinele lucruri din lumea asta care-ţi poate da satisfacţii rapide, care te disciplinează, te bucură (fizic şi psihic, demonstrat ştiinţific). Şi, indiferent de haosul în care traieşti, locuieşti sau prin care treci în anumite momente din viaţa ta, mişcarea face totul să pară mai uşor. Tu pentru ce faci mişcare?
Aş vrea să întâlnesc mai mulţi oameni care să-mi spună că s-au apucat să facă mişcare pentru că e sănătos, nu pentru că ar vrea să slăbească. Nu zic, e bine şi aşa, dar îndrăznesc să mă dau pe mine exemplu. În urmă cu vreo cinci ani, m-am hotărât să merg la sală ca să slăbesc. M-a ţinut câteva luni şi, la un moment dat, după ce am considerat că mi-am atins scopul în kilograme în minus, mi-am bagat picioarele.
Anul trecut, m-am hotărât să merg la sală pentru simplul motiv că e sănătos. ATÂT. Da, îmi doream să scap şi de nişte kilograme însă, după ce am scăpat de vreo cinci dintre ele, în vreo şase luni, acul cântarului nu s-a mai mişcat. La momentul ăla, kilogramele erau de domeniul trecutului; după şase luni, optica se schimbă.
Deci, din mai 2010, cel puţin de patru ori săptămânal, o oră zilnic, casa mea e într-o sală de aerobic sau, rareori, de fitness. Lumea mă întreabă temător: “Dar de ce mergi la sală? Doar o să faci un copil şi atunci o să te îngraşi.”. Şi zău că mă blochez. Da, la un moment dat, o să fac un copil şi da, cel mai probabil o să iau în greutate. Tot ce pot să sper e că o să am o sarcină uşoară, care să-mi permită să fac ceva mişcare, până la un punct. Am văzut instructoare care au născut. Nu o dată, ci de două ori. Ştiu că se poate şi sportul funcţionează prin puterea exemplului.
Ce nu înţeleg cei care mă întreabă astfel de lucruri e că sportul devine un stil de via
