În calitate de secretar al Regionalei Oltenia a Partidului Comunist Român, lui Nicolae Ceauşescu nu i-a păsat de drama ţăranilor afectaţi de foametea din 1946-1947. În timpul foametei, Ceauşescu a fost responsabil al CC cu Secţia Centrală Ţărănească. N-a făcut nimic pentru sinistraţi, ci a fost preocupat de strângerea cotelor obligatorii.

România anului 1946 a fost o ţară cu totul specială. Scrutinul din noiembrie 1946 nu a fost singurul eveniment important. Seceta din vară a provocat recolte extrem de slabe, în condiţiile în care România trebuia să plătească despăgubiri de război, în produse alimentare. Foametea, previzibilă, nu a fost observată de politicieni, preocupaţi de campania electorală. Abia din decembrie ziarele au început să scrie despre situaţia din Moldova, regiunea cea mai afectată de secetă. Locuitorii satelor şi oraşelor porniseră de unii singuri spre zonele sudice, unde recolta fusese mai bună. Erau dispuşi să dea oricât pentru un sac de porumb sau grâu. Nicolae Ceauşescu ştia foarte bine situaţia. Ca secretar al Regionalei PCR Oltenia, auzise despre oamenii disperaţi care veniseră să caute cereale în judeţele „păstorite" de el. Însă nu a făcut nimic ca să le uşureze traiul. Dimpotrivă.

Starostele Secţiei Centrale Ţărăneşti a CC

După alegeri, activitatea Regionalelor Partidului a scăzut în intensitate. Scopul comuniştilor a fost atins printr-un control total în Parlamentul ţării. Era timpul ca PCR-ul să treacă la următoarele etape pentru câştigarea totală a puterii. La acea dată, cele mai mari greutăţi cu care se confrunta Partidul erau în mediul rural. Pe de o parte, ţăranii se opuneau cotelor obligatorii de alimente. Acestea fuseseră introduse pentru plata datoriei de război, dar şi pentru aprovizionarea oraşelor.

Pe de altă parte, nivelul de alfabetizare la sate era scăzut şi educaţia ideologică a ţăranilor era an