Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matei de la Astra: „Ilyeş e de-o seamă cu tata!“

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Mijlocaşul stânga al Astrei Ploieşti, Cosmin Matei, i-a ironizat pe veteranii de la FCM Târgu Mureş, în frunte cu Robert Ilyeş, înaintea partidei directe de vineri. Juniorul ploieştenilor, care va împlini în această lună 20 de ani, a lăsat să se înţeleagă că nu-şi face griji mari înainte de meciul din etapa a şasea

Declaraţia a fost făcută astăzi, cu ocazia conferinţei de presă organizate de clubul ploieştean înaintea meciului din etapa a şasea. În timp ce secundul echipei, Gabi Vochin, spunea că un jucător cu experienţa lui Robert Ilyeş este de temut, juniorul Cosmin Matei i-a făcut un semn discret şi a transmis, scurt, „Ilyeş e de-o seamă cu tata!", dând de înţeles că el nu e prea îngrijorat. Proaspăt revenit la lotul naţional U21, mijlocaşul născut pe 30 septembrie 1991 a spus, cu o aronganţă pozitivă, că îşi doreşte să treacă în viteză de jucători ca Iencsi sau Ghionea. La 37 de ani, Ilyeş este printre cei mai bătrâni jucători din Liga 1, alături de Petre Marin. El a debutat în prima ligă, pentru Foresta, în august 1997, pe vremea când Cosmin Matei încă nu împlinise vârsta de şase ani. El rămâne printre cei mai respectaţi jucători din istoria Astrei Ploieşti, pentru care a evoluat din 1998 până în 2002, când s-a transferat la Rapid. Partida FCM Tg. Mureş - Astra Ploieşti se joacă vineri, de la ora 19.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°