Oricît de morbid sau neobişnuit sună, îmi place să citesc necrologuri – mă relaxează şi îmi conferă o bucurie a cititului demnă de cele mai bune romane scrise vreodată. Cred că explicaţia simplă a acestui fapt stă în conţinutul lor – sînt nici mai mult, nici mai puţin decît frînturi din viaţă, nicidecum texte funebre cum aţi putea bănui iniţial (OK, persoana nu mai e printre noi, dar viaţa ei, fie şi la trecut, tot viaţă rămîne).

Rubrica mea preferată dintre toate rubricile din lume, pe care o urmăresc cu sfinţenie, este cea de „Obituaries“ din The New York Times. Documentare perfectă, scriitură impecabilă şi poveşti fascinante din viaţa unor oameni care între timp au devenit personaje întru eternitate – ce să îţi doreşti mai mult de la un text?. Se pare că nu sînt singura, de vreme ce Gabriel Orozco, considerat unul dintre cei mai influenţi artişti contemporani din ultimii ani, şi totodată unul dintre preferaţii mei, a realizat în 2008 o instalaţie inspirată de necrologurile din NY Times. „Obit“ a strîns laolaltă tot felul de fraze-cheie din aceste texte şi a construit un mausoleu din cuvinte, închinat celor dispăruţi. La Tate Modern din Londra, unde am dat peste instalaţia sa, am stat minute întregi ca să citesc fragmentele de texte, delicios alese: „A clădit un imperiu bazat pe optimism“; „Star burlesc celebru pentru băile cu spumă“; „Ale cărui sticle au întocmit hărţile oceanelor“; „Expert în infidelitate“; „A trăit în două lumi: una albă, alta neagră, amîndouă amare“; „Văduva generalului“; „Doctorul lui Nixon“; „Maestru al cascadoriilor publicitare“; „Una dintre cele mai bine plătite prostituate“.

DE ACELASI AUTOR "Totul este artă. Totul este politică" - Ai WEIWEI Aici sînt eroii dumneavoastră! Întîlnirea. Dhafer Youssef. Întîlnirea. Gigi Căciuleanu. Ce cuvinte mai alese ca să exprimi însăşi viaţa într-un text care marchează moartea cuiva? Numa