Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU INCENDIAR Săpunaru vrea să se RETRAGĂ de la echipa naţională şi îl face PRAF pe Becali: "Nu am muncit 20 de ani să arunce el cu noroi în mine!"

Publicat in Pro Sport, joi 8 septembrie 2011 ·

Săpunaru, un alt jucător de valoare al României, e în pragul retragerii, din cauza scandalurilor pe care conducătorii din ţară le stârnesc cu declaraţii fără acoperire

Prima victimă a gazonului despre care în România discută absolut toată lumea a fost Cristi Săpunaru. Fundaşul celor de la Porto nu a vorbit deloc până acum despre această accidentare stupidă, dar a devenit aparent inexplicabil ţinta declaraţiilor lui Gigi Becali, imediat după meciul de marţi seara.

"Ştiu eu mai multe despre Săpunaru", îşi începea Becali acuzele, care vorbeau despre faptul că Săpunaru nu a vrut, de fapt, să joace şi pe fondul unui conflict cu secundul lui Piţurcă, Eugen Neagoe.

Obişnuiţi cu afirmaţiile nesusţinute ale lui Becali, nu ne-am închipuit cât de multă indignare au produs ele la mii de kilometri distanţă, la Porto. Accidentarea sa ne era confirmată de o ştire sosită din Portugalia, iar ideea dialogului cu Cristi nu pornea în niciun caz de la acuzele făcute de Becali. Cu toate acestea, am găsit un interlocutor foarte afectat de tot ce a citit şi auzit din media românească la adresa sa.

Cristi, cum eşti?

Cum să fiu? Stau încă să mă gândesc împreună cu soţia mea dacă să trimit şi eu o scrisoare prin care să îmi anunţ retragerea de la echipa naţională.

?!

Nu e posibil aşa ceva. Sunt mai mult decât revoltat de toată situaţia. De unde până unde se trezeşte acest om, Gigi Becali, să vorbească de mine?! Să arunce aşa cu noroi. Am muncit 20 de ani să ajung până aici. Am o imagine. Azi, când am intrat în vestiar la Porto făceau glume colegii pe seama mea. Nu ştiam de unde până unde, dar declaraţiile acestui individ fuseseră preluate de presa de aici. Adică eu nu o să joc la sfârşit de săptămână în campionat, nu se ştie dacă mă refac până la meciul de Champions League, dar mă dau lovit. Că aşa zice Gigi Becali. E incredibil.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu

Ziare.com acum 29 minute
Tribunalul Județean Constanța a admis luni, 30 septembrie, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului șef al statului, Traian Băsescu. Mircea Băsescu fusese condamnat la patru ani de închisoare în iunie 2016

Marcel Boloş: Un nou transfer important de fonduri realizat de Ministerul Finanţelor: am procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru plata tuturor pensiilor majorate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă luni că instituţia pe care o conduce a procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor majo

O nouă decizie controversată a lui Putin. Și-a numit fostul bodyguard în Consiliul de Securitate al ţării

Ziare.com acum 16 minute
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a emis luni, 30 septembrie, un decret prin care îl promovează pe Aleksei Diumin, fosta sa gardă de corp, ca membru al puternicului Consiliu de Securitate al ţării, relatează Reuters. În afară de Diumin, decretu

FOTO Simona Halep a aterizat în Hong Kong! Primele imagini de la antrenament

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (33 de ani, 1130 WTA) e gata de revenirea pe teren! Sportiva româncă a aterizat în Hong Kong, acolo unde va juca . Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA) este adversara Simonei.

Dolj: Frate şi soră, daţi dispăruţi după ce au plecat de la şcoală, dar nu au ajuns acasă

News.ro acum o ora
Un băiat de 11 ani şi sora lui, de 13 ani, din judeţul Dolj, au fost daţi dispăruţi de către familie, după ce au plecat de la şcoală, la încheierea orelor de curs, dar nu au mai ajuns acasă. Poliţiştii îi caută. Poliţiştii de la Secţia 2 Craiova au

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 4 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Comisar de poliție, cercetat de DNA pentru fraudarea fondurilor europene. Omul legii își ascunsese averea

HotNews acum o ora
Un comisar de poliţie din Simeria, judeţul Hunedoara, este cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi determinat mai multe persoane să depună cereri de plată la APIA pe baza unor documente false. Poliţistul ar fi fost beneficiarul real al ac

Vergil Chiţac: Am semnat contractul de execuţie a lucrărilor de la noul stadion Farul. Urmează construirea propriu-zisă

News.ro acum o ora
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de la noul stadion Farul şi a precizat că de acum urmează construirea propriu-zisă a complexului sportiv. Edilul a adăugat că provocarea birocratică este o

Posibila cauză a decesului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Boris Johnson face dezvăluiri

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson susține în cartea sa de memorii că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o formă de cancer osos în ultimii ei ani de viață. Boris Johnson a declarat într-un pasaj din cartea sa intitulată „Unleas

Tânăr arestat preventiv după ce a fost prins că vinde droguri în apropierea unui liceu din Timișoara

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Tânărul ar fi comercializat canabis în apropierea unui liceu din Timişoara.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

9°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/9°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°