Numărul miliardarilor în dolari din China s-a dublat în ultimii doi ani, potrivit celui mai recent top de specialitate realizat de publicaţia „Hurun Report", preluat de CNN. China a urcat astfel pe locul doi în topul statelor cu cei mai mulţi miliardari, fiind depăşită numai de Statele Unite ale Americii. Numărul total al miliardarilor în dolari din China se ridică astfel la 271, faţă de numai 130 în 2009.
Lian Wengen, preşedintele companiei de construcţii Sany, este cel mai bogat chinez, cu o avere estimată la 11 miliarde de dolari. „Având în vedere creşterea economică rapidă înregistrată de China, nu este deloc surprinzător că numărul persoanelor înstărite să crească la fel de rapid", explică June Teufel Dreyer, profesor la Universitatea din Miami, originar din China. „Şi, având în vedere că piaţa imobiliară a fost atât de dinamică, numărul mare al miliardarilor care şi-au făcut averile din imobiliare este, de asemenea, uşor de explicat", continuă acesta, citat de CNN.
Anul trecut, salariile chinezilor au crescut, în medie, cu 30%. Creşterea economică susţinută a Produsului Intern Brut din ultimele trei decenii a dus la creşterea nivelului de trai al populaţiei. În primul trimestru din 2011, pentru prima dată în ultimii şapte ani, China a importat mai mult decât a exportat timp de trei luni consecutiv.