TVR Cultural difuzează astăzi, de la ora 20.00, spectacolul orchestrei Filarmonicii \"Banatul\" din Timişoara, în cadrul Festivalului \"George Enescu\".
Până pe 18 septembrie, Festivalul Internaţional "George Enescu" invadează şi Piaţa Enescu din Capitală. În fiecare zi, publicul poate urmări proiecţii de film, concerte inedite şi spectacole pe scena amenajată special pentru cel mai important festival de muzică clasică din România. În plus, cele mai importante evenimente din piaţă sunt transmise şi în direct de către Televiziunea Română. Astăzi, TVR Cultural difuzează un concert de o oră al Filarmonicii "Banatul", cu Radu Popa în calitate de dirijor şi Zoli Toth, membru al trupei Sistem, ca solist.
Ei vor interpreta, atât pentru oamenii care au acces gratuit la concert, cât şi pentru cei din faţa televizoarelor, opera "Domino", de Adrian Enescu, dar şi piese ce au constituit coloane sonore ale unor filme de animaţie celebre. Zoli Toth va interpreta la percuţie "Domino".
Artistul a executat aceeaşi piesă, compusă special pentru el de către Adrian Enescu, şi cu Orchestra Naţională Radio, dar şi cu Filarmonica "Banatul", chiar în Timişoara. Orchestra, înfiinţată în 1947, a participat până acum la mai multe concerte importante în ţară şi în străinătate. Artiştii au fost prezenţi la festivaluri ca Festivalul BEMUS din Belgrad, Festivalul Primavera’ 91 în Spania, Festivalul Roma - Europa din Italia, Festivalul Internaţional de la Montreux - Vevey din Elveţia, precum şi Festivalul Internaţional de Muzică de la São Luis – Brazilia.
Concertele continuă în Piaţa "George Enescu"
Vineri, 9 septembrie, telespectatorii pot urmări, de la ora 20.00, grupul Accord Vibes, format din Alexandru Anastasiu (vibrafon), Fernando Mihalache (acordeon) şi Cezar Knihinschi (contrabas), care va susţine un concert difuzat în direct din piaţ