Românii care au credite ar putea fi chemaţi de bănci să semneze acte adiţionale, după 1 octombrie, dată de la care vor intra în vigoare prevederile noului Cod Civil, potrivit reprezentanţilor instituţiilor de credit.
"Luăm în calcul posibilitatea ca persoanele care au contracte de credit să semneze acte adiţionale. Ar putea fi un nou capitol la vechiul contract sau se vor modifica anumite clauze contractuale. Prevederile ope legis (prin puterea legii) se vor aplica fără modificarea contractelor în derulare", a explicat pentru gândul Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank.
Prin noul Cod Civil, clienţii urmează să beneficieze de drepturi suplimentare, iar băncile vor dispune de instrumente noi pentru flexibilizarea creditării, sunt de părere reprezentanţii casei de avocatură Reff & Asociaţii. În plus, noul Cod Civil va influenţa considerabil relaţia dintre bănci şi împrumutaţi.
Drepturi suplimentare pentru clienţi
Clienţii vor trebui să se prezinte la bancă pentru a accepta în scris anumite clauze, printre care limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau reînnoirea tacită a contractului.
Clauza de limitare a răspunderii este acea clauză contractuală prin care părţile stabilesc o limită maximă a despăgubirilor la plata cărora poate fi obligat clientul băncii pentru neexecutarea prestaţiilor la care s-a îndatorat.
În ceea ce priveşte denunţarea unilaterală a contractului, noul Cod Civil stabileşte că, în lipsa unei clauze contrare, banca nu poate să denunţe contractul înainte de împlinirea termenului decât pentru motive temeinice, dacă acestea privesc persoana împrumutată.
În caz de denunţare unilaterală, clientul nu mai are drept să utilizeze creditul, iar banca trebuie să acorde un termen de cel puţin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate.
Dacă e