Poliţiştii bucureşteni fac, joi dimineaţă, cinci percheziţii în Sectorul 3, la locuinţele membrilor unei grupări cunoscute ca fiind violente, care în urmă cu o săptămână au agresat un alt grup, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Potrivit Dianei Sarca, percheziţiile sunt făcute de Poliţia Sector 3, Serviciul de Investigaţii Criminale, la cinci domicilii din Bucureşti.
Poliţiştii caută cinci persoane din gruparea lui Stan "Boxeru", printre care şi liderul acesteia, fost sportiv de performanţă.
Cei cinci sunt suspectaţi că în urmă cu o săptămână au agresat un alt grup, doi dintre membrii acestuia făcând plângere la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 3. Aceştia vor fi duşi la audieri, urmând să se stabilească încadrarea faptelor lor şi eventualele măsuri preventive