Remiza cu Franţa lui Laurent Blanc sau Ribery şi ratarea într-o mare măsură a calificării la Euro 2012 au trecut în umbra spectacolului desăvârşit oferit de arhitectura Naţional Arena şi de iubirea pe care 55.000 de oameni au emanat-o aproape permament înspre gazon.
Deşi dezamăgiţi de faptul că au irosit o nouă şansă de a ajunge la un turneu final, jucătorii echipei naţionale a României au fost impresionaţi de prima reprezentaţie pe noul stadion. Goian, Raţ, Marica şi compania l-au convins pe selecţionerul Victor Piţurcă să-i transmită preşedintelui FRF, Mircea Sandu, că vor să dispute şi ultimul meci de acasă din actualele preliminarii, contra Belarusului, pe 7 octombrie, tot pe Naţional Arena.
Deşi, iniţial, Sandu anunţase că partida cu ex-sovieticii se va desfăşura pe noua arenă ridicată la Ploieşti, preşedintele Federaţiei a dat înapoi după ce a aflat de reacţia jucătorilor, astfel că tricolorii vor reveni peste o lună pe bijuteria din Bucureşti. Asta şi pentru că Mircea Sandu şi Victor Piţurcă au apreciat efortul jucătorilor de a ţine piept starurilor din Hexagon.
Remiza cu Franţa lui Laurent Blanc sau Ribery şi ratarea într-o mare măsură a calificării la Euro 2012 au trecut în umbra spectacolului desăvârşit oferit de arhitectura Naţional Arena şi de iubirea pe care 55.000 de oameni au emanat-o aproape permament înspre gazon.
Deşi dezamăgiţi de faptul că au irosit o nouă şansă de a ajunge la un turneu final, jucătorii echipei naţionale a României au fost impresionaţi de prima reprezentaţie pe noul stadion. Goian, Raţ, Marica şi compania l-au convins pe selecţionerul Victor Piţurcă să-i transmită preşedintelui FRF, Mircea Sandu, că vor să dispute şi ultimul meci de acasă din actualele preliminarii, contra Belarusului, pe 7 octombrie, tot pe Naţional Arena.
Deşi, iniţial, Sandu anunţase că partida cu ex-sovieti