Cetăţeanul francez – să-i zicem Basil Toure - a fost recent eliberat dintr-o puşcărie românească, unde a ispăşit trei luni dintr-o condamnare pentru jaf.
Judecătorii români au constatat, pe baza anchetei făcute de procuratură asupra ADN-ului recoltat la faţa locului, că Basil a fost acela care, în 2006, a comis această faptă pe raza judeţului Vaslui. El a fost reţinut de autorităţile franceze abia în această primăvară când o echipă de intervenţie s-a deplasat în localitatea Venissieux, din apropierea Lyonului, unde acesta locuia împreună cu mama sa. L-au dus în faţa judecătorului care a decis, scurt, să fie transferat în România pentru a-şi executa pedeapsa de 2 ani închisoare. Abia aici, printr-un coleg de celulă, francez şi el, condamnat pentru pedofilie, a reuşit să contacteze un avocat român de bună credinţă, căruia i-a pus la dispoziţie o serie de dovezi din care reieşea că nu fusese niciodată în România. E drept că prin 1996, în timpul unei vizite la Paris, i-a fost furat paşaportul, lucru pe care l-a reclamat imediat, având şi dovada respectivă. Cercetările efectuate de avocat au mai stabilit că anchetatorii şi judecătorii români au dat dovadă de o crasă neglijenţă, ignorând faptul că profilul ADN indica o persoană înaltă, de rasă caucaziană, în timp ce francezul nostru era scund şi de culoare (tatăl său fiind naturalizat francez, originar însă din Senegal). Solicitarea de revizuire a cazului a dat la iveală faptul că Basil Toure a fost condamnat pe nedrept, el nepărăsindu-şi în ultimii zece ani Franţa natală. Dar, mai ales, că Justiţia franceză dăduse dovadă de lipsă de preocupare pentru protejarea intereselor cetăţenilor francezi şi că acordul de extrădare se făcuse în virtutea unor înţelegeri pe care autorităţile franceze le semnaseră cu condamnabilă uşurinţă, în perioada în care se făcuseră presiuni politice pentru ca România să devină membră a Uniun