Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se tratează suferinţele bărbatului

Publicat in Jurnalul, joi 8 septembrie 2011 ·

Foto: Thinkstock După o vârstă, majoritatea bărbaţilor suferă de boli ale prostatei. După 50 de ani apar bolile de prostată, iar la 80 de ani, chiar 80% dintre bărbaţi au cancer de prostată. În cazul multor bărbaţi însă, evoluţia este lentă. Dar calitatea vieţii lor este serios afectată. „Trezirea e groaznică, din ju­mă­tate-n jumătate de oră, ca să te duci la toa­letă fiindcă-ţi vine să faci pipi şi jetul de urină e mototol. E şi mai groaznic când adormi, şi din nou îţi vine să te duci la closet.” Aşa s-ar rezuma chi­nul bărbatului atins de suferinţa de prostată. Ne explică pa­to­logia acestei glande şi intervenţiile în cazul cancerului de prostată asistentul universitar doctor Cătălin Farcaş, medic urolog la Clinica de urologie a Spitalului Universitar Central Militar „Carol Davila”.

Cancerul de prostată porneşte de la periferia glandei. De aceea, semne­le apar mai târziu comparativ cu ade­no­mul necanceros. Formaţiunea tu­mo­rală din cazul adenomului de­bu­tea­ză din centrul prostatei. În cance­rul de prostată, la unii bărbaţi, medicii urologi nu acţionează în nici un fel. Bol­navul este destul de în vârstă şi boala canceroasă mai lentă îi asigu­ră supravieţuirea aproximativ un de­ce­niu. Faţă de bătrâneţea lui, probabil va muri de inimă, de vase, de alte boli ale bătrâneţii. La alţi bolnavi de can­cer de prostată se trece la operaţie, li se scoate prostata cu înveliş cu tot, cu ganglioni. Cancerul de prostată dă mai ales metastaze la oase. Ca atare, oasele se fracturează uşor, dau dureri.

Cancerul de prostată este de­pen­dent de hormoni, de aceea în tra­ta­mentul acestei suferinţe este indicat să se întrerupă secreţia de hormoni masculini. În astfel de cazuri se trece la o castrare medicamentoa­să, se opreşte secreţia de testosteron prin medicamente. Tot în cazul cancerului de prostată se poate recurge la iradierea externă prin radioterapie. Dar se

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban îl atacă pe George Simion: Maghiarii din Transilvania fac bine că refuză colaborarea cu „dușmanii comunității maghiare”

Mediafax acum 29 minute
Afirmația a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul Krónika Online, în contextul unei întrebări referitoare la George Simion, liderul AUR. Viktor Orban: comunitatea maghiară din Transilvania știe cine îi sunt dușmanii Viktor

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°