Zi grea pentru părinţii Mădălinei Manole. După o amânare de câteva luni bune, Ioan şi Eugenia Manole ar putea să-şi vadă, în sfârşit nepotul, dacă Tribunalul Bucureşti va respinge recursul făcut de Petru Mircea şi va da câştig de cauză părinţilor „fetei cu părul de foc."
Procesul celor două părţi se va judeca începând cu ora 13.00. Conform lui Ioan Manole , instanţa din Bucureşti va hotărî dacă va respinge recursul lui Petru Mircea sau admite apelul acestuia, desfiinţând hotărârea Judecătoriei Buftea prin care s-a stabilit ca „bunicii materni ai copilului Mădălinei Manole să aibă relaţii cu nepotul lor". „Sperăm să avem câştig de cauză şi să ni se respecte acel program de vizită stabilit de Judecătoria Buftea, ca să-l putem vedea de două ori pe lună în prima şi a treia săptămână din lună, iar după ce va începe şcoala în vacanţele scurte câte o săptămână şi în cea de vară să-l puteam avea la noi trei săptămâni. Dar până atunci mai este mult. Acum nepoţelul nostru are doi ani şi trei luni, iar noi nu l-am mai văzut de pe 14 iulie 2010. De ţinut în braţe nu l-am mai ţinut de la Revelionul 2009-2010. Precizez că n-am cerut să-l creştem noi, ci să-l vedem", ne-a spus Ioan Manole. Tatăl artistei este revoltat că micuţul nu are parte de dragostea tatălui, ci se află în grija bunicilor paterni, de la Botoşani. „Nepotul nostru este sechestrat de părinţii lui Petru Mircea. Noi nu putem merge la Botoşani, dar nici n-am intra în casa acelor oameni, din simplu motiv că pe toată durata ceremoniilor de înmormântare ale fiicei noastre au stat în casă ca şobolanii. Avem şi martori că nu au ieşit nici până la poartă, în urma sicriului, să aprindă o lumânare", a mai spus tatăl Mădălinei.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: