Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au dus la crearea sau reinventarea unor meserii care să deservească Armata americană în campania mondială antiteroristă pe care fostul preşedinte al SUA George W. Bush a lansat-o în urmă cu zece ani pentru a răzbuna moartea a mii de americani la New York, Washington şi Shankville (Pennsylvania).
1. În urmă cu un deceniu, Armata SUA beneficia de un număr relativ redus de aşa-zişi "robot squadmates", unităţi robotizate care ajută, de exemplu, la dezamorsarea bombelor. Astăzi, numărul acestora a ajuns la ordinul miilor. Amintim câteva modele:
Dulăul (BigDog) – creat în 2005 de Boston Dynamics, Agenţia Spaţială Americană şi Universitatea Harvard; cântăreşte 110 kilograme şi are o lungime de aproape un metru şi o înălţime de 76 de centimetri; poate urca pante înclinate la 35 de grade, este capabil să străbată terenuri dificile cu 9 km/h şi să poarte o încărcătură de 150 de kilograme.
GUSS – Ground Unmanned Support Surogate, vehicule de suport fără şofer – au fost create, în 2009, de Corps' Warfighting Lab, o firmă de apărare din Virgina, şi câţiva studenţi de la Universitatea Tehnică Virginia. Aceste vehicule ajută la aprovizionarea puşcaşilor marini aflaţi în operaţiuni la sol şi sunt folosite la evacuarea imediată a răniţilor.
PackBot – imediat după atentatele din "marţea neagră", 11 septembrie 2001 picând într-o marţi, Armata americană a pus la dispoziţia celor care au contribuit la căutarea supravieţuitorilor la Ground Zero din New York (locul pe care au fost Turnurile Gemene), aşa-numiţii PackBot, un fel de maşinuţe cu telecomandă, formate dintr-un braţ robotizat, una sau mai multe camere de filmat, senzori cu laser etc. Astăzi, PackBot-ii contribuie la identificarea şi inspectarea dispozitivelor explozive improvizate, ajută la colectarea de mostre de aer pentru a identifica un