România trece printr-o fază de restructurare a sistemului de învăţământ, iar unul dintre cei mai importanţi paşi ai acesteia îl reprezintă corelarea dintre competenţele şi poziţiile obţinute de către cei care lucrează în sistem.
Universităţile au devenit în ultimii ani cetăţi închise, în care promovările şi numirile în funcţie ale profesorilor se făceau după gradul de rudenie şi nu după numărul de lucrări ştiinţifice publicate la nivel internaţional. Exigenţele impuse în organizarea examenului de bacalaureat şi topul universităţilor reprezintă primele încercări majore ale Guvernului de a restructura sistemul de învăţământ şi de a pune în valoare competenţele şi rezultatele cercetărilor pe care le obţin cei care formează elita intelectuală a ţării.
Situaţia actuală din universităţi a scăzut interesul profesorilor români pentru realizarea de articole ştiinţifice care să fie publicate în reviste de specialitate recunoscute pe plan internaţional după standardele ISI (instituţie recunoscută pe plan internaţional în domeniul monitorizării şi recenzării publicaţiilor ştiinţifice, care realizează un indicator folosit la constituirea unor prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor).
Topul universităţilor româneşti, unul dintre cele mai controversate proiecte din Legea educaţiei, a readus în atenţie problema "fabricilor de diplome" în care s-au transformat instituţiile de învăţământ în ultimii ani: 17.743 de români au primit diplome cu titlul de "doctor" în perioada 2007- 2011, ceea ce înseamnă că, anual, pe piaţa muncii au ieşit peste 3.500 de tineri posesori ai celor mai înalte calificări oferite de învăţământul românesc.
"Deşi asistăm la o creştere exponenţială a numărului de absolvenţi de doctorat, problema nu o reprezintă numărul acestora, pentru că nu stăm foarte grozav din acest punct de vedere. Problema majoră est