- cultura și natura -

Invitată de băiatul meu, am petrecut o săptămînă la Cambridge şi în împrejurimi. Ca pe mulţi alţi vizitatori, probabil, m-a izbit mai pretutindeni „compoziţia spaţiului“. În ce mă priveşte, am observat trei feluri de îmbinări. Întîi continuitatea – atît de rafinată încît apare drept firească – între construcţia bătrînă şi grădina proaspătă, între monument şi izlaz. Apoi convivialitatea locurilor de prezent viguros, activ, aglomerat, pestriţ, cu insule discrete de tăcere şi trecut. În sfîrşit, întrepătrunderea – întrucîtva surprinzătoare – a spaţiului profan şi a celui sacru.

DE ACELASI AUTOR Cererea de minune Bucate alese, instrumente de prestigiu Jocul de-a demonizarea Aerul uşor al prieteniei Din pragul curţii celei mari de la King’s College pînă la Cam, de pildă, se întinde, seniorial, sub priviri, verdele decupat cu laserul al unei imense pajişti – tuns, periat şi stropit impecabil parcă din vremi îndepărtate. Dincolo de rîu, în schimb, verdele e ciufulit, buruienos, încîlcit, cu nişte vaci care cam aduc, e adevărat, a reclamă turistică. Dar brusturii, ciulinii, ierburile sălbatice par, în neorînduiala lor, cît se poate de autentici. De pe podul învecinatului colegiu Clare, poţi privi confortabil – ca dintr-un loc special amenajat – partiţia matematică a spaţiului între cultură şi natură, partiţie ea însăşi savant orchestrată cultural. Şi, deşi te afli dinaintea rezultatelor unei îndelung exersate landscape architecture, farmecul priveliştilor covîrşeşte conştiinţa compoziţiei lor. La Trinity Hall ori la Pembroke Colleges, dar şi la multe altele, la Magdalene, Caius, Christ ori Jesus Colleges, dantelele brun-roşcate ale zidurilor gotice par să fie înălţate anume ca să slujească de spalier imenselor magnolii, invadantei glicine, rododendronilor graşi, iureşului de flori bine îngrijite.

Învecinatul Ely e renumit pentru cated