Un autobuz-autocar horcăitor de prin anii ’70 rămîne în pană între două sate, undeva, prin zona Moldovei. Şoferul se dă jos, înjură consistent şi, smucind, zdrăngănind şi scotocind în măruntaiele maşinii, scoate un cric mai vechi şi mai dubios decît autobuzul astmatic. Carura maşinii e zdrenţuită; cricul nu prea are pe ce face priză, din cauza ruginii care a mîncat temeinic de peste tot. Cricul însuşi e instabil, dar hotărîtul şofer îi fixează te miri ce pe sub tălpici ca să stea. E sfătuit să nu se aventureze. O face însă, cricul cedează şi omul ajunge cu coastele rupte la spital.
Broasca de la o poartă comună prin care două familii ajung din stradă în curţile proprii se strică. Una dintre familii, mai nepricepută la treburi inginereşti, formată din indivizi de genul comun al celor care-şi umflă degetele cînd bat un cui, se oferă să cumpere o broască nouă, cu rugămintea ca vecinul de alături să o instaleze. Vecinul de alături, un legendar nea Petrică, se încăpăţînează s-o repare pe cea stricată. La final iese un mecanism medieval funcţional. Nea Petrică legase clanţa slăbită a broaştei de un arc exterior. La rîndul lui, arcul ăsta exterior (un pic mai mic decît cel al unei somiere) era fixat de-o parte şi de alta cu două cioturi de şiret negru zdravăn înnodat. Sigur, aveai toate şansele să-ţi juleşti degetele în bazaconia aia, dar mergea, domnule, mergea!
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Pe la jumătatea anilor ’90, în Parlamentul României s-a organizat nu ştiu ce reuniune extrem de importantă cu zeci de oaspeţi din străinătate. Pe holurile maiestuoase ale clădirii, care or fi făcut mulţi piepţi de costum românesc să se umfle de mîndrie, puzderie de politicieni. Pantofi strălucitori, gîturi tăiate corect de cămăşi impecabile, cravatele smirnă, obraze bărbierite milimetric. Candelabre somptuoase
