Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 500 companii în Europa Centrală pe 2011: Firmele româneşti au clasat România pe locul 5

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Dintre 18 ţări ale Europei Centrale, România se află pe locul cinci într-un top al organizatiei Deloitte care evaluează primele 500 de companii din perspectiva cifrei de afaceri. Numărul firmelor româneşti prezente în clasamentul pe 2011 a crescut cu 2% faţă de 2010, de la 33 de societăţi la 38 de companii ale căror veniturii au totalizat, anul trecut, peste 37 de miliarde de euro.

Clasamentul realizat anual de Deloitte Europa Centrală în 18 ţări se află la a cincea ediţie şi ia în calcul cifra de afaceri raportată de companii pentru anul calendaristic precedent, a anunţat, astăzi, organizaţia într-un comunicat de presă.

În rândul ţărilor central-europene, Polonia domină în continuare clasamentul cu 173 de companii (35%), urmată de Cehia cu 80 de companii (16%), Ungaria cu 68 şi Ucraina cu 43. România s-a clasat pe poziţia a cincea, cu 38 (8%) de companii, înregistrând astfel o creştere de 2% faţă de anul anterior.

Clasamentul celor mai mari companii din ţara noastă este dominat de industria energiei şi resurselor (14), urmată de industria bunurilor de consum (12), industria prelucrătoare (5), telecomunicaţii (6) şi industria farmaceutică (1).

„Din toate companiile româneşti incluse în top, 71% au raportat venituri mai mari în 2010 faţă de 2009, faţă de 26% care au înregistrat venituri în scădere. În plus, top 10 include opt companii care au urcat în clasament şi o companie nouă", a declarat preşedintele Deloitte România, George Mucibabici.

„Performanţa financiară a fost afectată de criza din 2008 şi 2009, doi ani în care companiile s-au concentrat pe reducerea costurilor, pentru a-şi eficientiza organizaţiile. Drept rezultat, aproape 80% dintre companiile incluse în Top 500 au raportat venituri în creştere pe anul 2010", a explicat George Mucibabici, potrivit comunicatului de presă Deloitte România.

Principalele concluzii din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 24 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 39 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°