Actriţa a vorbit pentru EVZ despre secretul siluetei ei fantastice la şase săptămâni după ce a născut. Sursa: HEPTA
Lungmetrajul "Dark Horse", de Todd Solondz, a fost inclus la Veneţia în cea mai prestigioasă secţiune competiţională. Cunoscută publicului pentru rolul din "Hellboy", actriţa Selma Blair a povestit cum a acceptat rolul principal feminin din lungmetrajul de Solondz – acela al unei femei deprimate, bolnave, şomere şi care locuieşte cu părinţii – fără să citească scenariul.
EVZ: Personajul Droopy v-a inspirat în crearea mimicii din lungmetraj?
Selma Blair: Nu eram conştientă de mimica mea atunci când filmam, din nefericire. Eram prea… "încărcată" pentru a mă gândi la asta. Ştiu că aveam o faţă extrem de tristă şi de gravă. Când merg pe stradă, oamenii mă opresc şi mă întreabă dacă am nevoie de o îmbrăţişare. Sau mi se spune "Stai liniştită, lucrurile vor merge mai bine de acum înainte." Iar eu le răspund: "Serios?! Păi tocmai am primit cele mai bune veşti pe care le-am auzit în viaţa mea!". Faţa mea transmite că sunt nefericită în orice circumstanţe.
Credeţi că de asta v-a ales regizorul Todd Solondz?
Poate, nu ştiu. Sunt o persoană foarte veselă, dar îl înţeleg bine pe Todd. Am jucat şi în filmul lui anterior, iubesc vocea, punctul de vedere şi tonul filmelor lui, mă simt foarte confortabil în ceea ce le priveşte, mi se par foarte reale. Nu mi se pare nimic exagerat şi supralicitat la aceste filme – criticii i-au reproşat asta. Portretizează personajele întrun mod foarte tandru, chiar dacă li se întâmplă numai nenorociri.
Eraţi însărcinată în cinci luni când lucraţi la film?
Nu, a trebuit să mai filmăm o scenă şi m-am întors pe platou atunci când eram însărcinată în cinci luni. Am născut acum şase săptămâni.
Arătaţi fantastic, nici nu s-ar zice că aţi născut de curând. Care e secretul?
Secretul este să nu mă ve