Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu nu-l place, naţionala l-a făcut mare, iar Copos îşi roade unghiile de ciudă! "A fost imperial"

Publicat in Pro Sport, joi 8 septembrie 2011 · ·

Costin Lazăr a fost unul dintre remarcaţii meciului României cu Franţa (0-0) de marţi seară, chiar dacă, după 40 de minute de joc, a părăsit terenul accidentat. Evoluţia lui Lazăr l-a făcut pe George Copos să-i pară rău că nu l-a păstrat pe mijlocaşul de 30 de ani în Giuleşti.

Patronul Rapidului l-a scăpat în vară printre degete pe Costin Lazăr, care acum se află sub contract cu PAOK Salonic. După meciul cu Franţa, Copos regretă amarnic, declaraţia sa fiind sugestivă: "Lazăr a fost imperial". Intrat în 2011 în ultimul an de contract cu Rapid, mijlocaşul a părăsit Giuleştiul fără ca alb-vişiniii să încaseze vreun ban pe el. În acelaşi timp el a intrat şi în dizgraţia fanilor, care l-au acuzat că nu a mai vrut să rămână în Grant. Puţină lume ştie însă că Lazăr a insistat în câteva rânduri pe lângă Copos să rămână la Rapid. Patronul a ezitat să-i dea lui Lazăr 25.000 de euro la semnarea unui nou contract, iar mijlocaşul a ajuns la Salonic.

"Vamă" şi Lucescu nu-l plac

Dacă George Copos s-ar fi lăsat în câteva rânduri înduplecat şi ar fi fost dispus să-i satisfacă fotbalistului cerinţele financiare, în schimb, Dinu Gheorghe a strâmbat din nas şi a încercat să-l facă pe Lazăr să plece de la Rapid. "Vamă" l-a propus într-un schimb de jucători în câteva rânduri la Dinamo şi la Steaua. Mai mult, inevitabila sosire a lui Răzvan Lucescu în Giuleşti l-a îndepărtat şi mai mult pe Lazăr de alb-vişinii, fostul selecţioner nefiind impresionat de calităţile fostului căpitan din Grant. În mandatul lui Răzvan Lucescu, Lazăr a fost chemat doar de două ori la naţională.

Îmi pare rău că nu l-am păstrat pe Costin Lazăr la Rapid. A fost imperial

George Copos, patron Rapid

2 meciuri a jucat Costin Lazăr la echipa naţională a României în mandatul lui Răzvan Lucescu

Costin Lazăr a fost unul dintre remarcaţii meciului R

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 40 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 30 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum o ora
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°