● Răzvan Petrescu, Rubato, Editura Curtea Veche, 2011.

Răzvan Petrescu este, probabil, cel mai subevaluat scriitor român în viaţă. Şi nu mă refer atît la receptarea critică (încă de la început plină de elogii şi entuziasme; deşi lipseşte, de pildă, din Istoria critică a lui Nicolae Manolescu unde, menţionat laolaltă cu alţii, este numit, totuşi, „aproape o certitudine“), nici măcar la recunoaşterea instituţională, ca să zic aşa (este prezent în manuale şi prin dicţionare, iar Uniunea Scriitorilor, ASPRO, ASB, UNITER, Radio România Cultural l-au premiat deopotrivă pentru proze şi pentru piesele de teatru), ci mă refer la recunoaşterea publică, a cititorilor – atîţia cîţi sînt – de literatură română contemporană. E-adevărat însă că există cîteva posibile explicaţii. După debutul într-un volum colectiv modest numit Debut ’86, Răzvan Petrescu s-a impus cu adevărat în prima jumătate a anilor ’90 prin cele trei volume de proză scurtă (Grădina de vară, 1989; Eclipsa, 1993, şi Într-o după-amiază de vineri, 1997) şi alte două de teatru. Dar interesul relativ scăzut din acea perioadă pentru literatura contemporană, o oarecare dificultate de încadrare a prozei sale scurte şi, mai ales, prejudecata genului minor şi neinteresant (pentru publicul consumator, în special, de roman), faptul că n-a mai publicat nici o carte vreme de peste un deceniu iar, între timp, au apărut alte valuri de scriitori, mai tineri şi mai activi, lipsa lui din peisajul publicistic şi retragerea deliberată în munca editorială, toate acestea au contribuit la instalarea lui Răzvan Petrescu într-un fel de underground, accesibil doar iniţiaţilor în proza scurtă – situaţie care m-a făcut să-l numesc, la un moment dat, „maestrul din umbră al literaturii române“.

DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuCa şi masivul său volum com