Luchin, Chiricheş şi Bourceanu au fost printre cei mai buni oameni ai noştri marţi seară, motiv pentru care au fost felicitaţi de Evra şi Ribery după joc / Foto: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor/Intact Images Egalul cu Franţa s-a combinat nefericit cu victoria din minutul 87 a Bosniei în faţa Belarusului, fiind astfel consfinţit un deznodământ de mult anticipat: vom vedea la televizor şi Campionatul European din vara viitoare, din Polonia şi Ucraina. Dincolo de situaţia specială în care s-a găsit Victor Piţurcă, forţat să inoveze o linie defensivă inclusiv cu cinci minute înaintea startului meciului din cauza accidentării lui Cristian Săpunaru, fixurile selecţionerului s-au văzut şi de această dată.
Dacă antrenorului i-a ieşit treaba cu titularizările lui Chiricheş şi Bourceanu şi cu promovarea subită a lui Luchin, prezenţele lui Cociş şi Tănase n-au adus nici pe departe randamentul scontat de tehnician.
Gazeta Sporturilor a publicat ieri, pe site-ul oficial, cifrele scoase de firma InStat Football. Potrivit acestora, Cristi Tănase a câştigat doar două din cele 14 dueluri avute de-a lungul întregului meci, adică un procentaj de numai 14%! Totodată, deşi a purtat pe spate numărul 10 şi după introducerea lui Bogdan Stancu a trecut în centrul liniei mediane, Tănase n-a reuşit să creeze deloc superioritate, pierzând adeseori balonul în acţiuni individuale pe care nu le-a înţeles nimeni. Nici măcar fotbalistul. În aceeaşi situaţie se găseşte Răzvan Cociş, care, deşi a evoluat ca mijlocaş central, nu a avut nici măcar o singură pasă ofensivă pe toată durata meciului.
Există şi câteva bile albe. Fundaşul Vlad Chiricheş, care aparţine Stelei, a fost cel mai productiv jucător român, câştigând 75% din duelurile pe care le-a avut cu atacanţii francezi, în timp ce mijlocaşul de la PAOK Salonic, Costin Lazăr, schimbat în minutul 43 d