În anii Războiului Crimeii (1853-1856), Ţara Românească a fost mai întîi sub ocupaţie rusească, aceasta fiind înlocuită după un an de trupele otomane şi austriece, ultimele prelungindu-şi prezenţa pînă în 1857. Nu era pentru prima oară că românii suportau această situaţie, dar, de data asta, erau implicaţi într-un mare conflict internaţional, aflîndu-se în vecinătatea regiunii în care se desfăşurau principalele operaţii militare. Ca urmare, Bucureştii au căpătat interes pentru presa din statele coaliţiei care atacase Rusia: Franţa, Anglia, Prusia şi Italia. Informaţiile despre Principate erau strînse cu aviditate de ziarişti. Eforturilor lor de a-şi îndeplini datoria de corespondenţi de război le datorăm o imagine a oraşului de atunci – mai degrabă un puzzle ca cele produse de un caleidoscop, fiindcă autorii relatărilor transmise imediat sau ai amintirilor povestite după cîtva timp aduceau prejudecăţile lor, experienţa lor, politica redacţiei care-i trimisese. Adunate la un loc în volumul recent publicat la Editura Academiei, al şaselea din seria nouă de Călători străini despre ţările române, aceste texte se completează, dar se şi contrazic.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul „Un colţ neştiut pe marele drum al naţiunilor“ era părerea unui tînăr deputat britanic, Patrick O’Brien, care şi-a format o părere foarte favorabilă despre ţară şi locuitorii ei, însă critică despre felul cum sînt guvernaţi. „Bucureştii – zice el – acoperă o suprafaţă aproape tot atît de mare ca Parisul, dar o treime din spaţiu este acoperită de grădini. Aspectul general: „În afara străzilor principale, puţine case din Bucureşti au mai mult de două etaje. Locul a fost lovit înainte de cutremure, motivul pentru care casele sînt făcute atît de mici. Cele mai multe din casele nou-construite au multe ornamente, frize din stucatură, pilaştri