Tocul şi peniţele, călimara şi sugativa, caietele „lineate“, străduinţa de a umple fără cusur paginile, cu linii, bastonaşe, litere, lacrimile vărsate cînd totuşi, chiar la capătul trudei, catastrofa se produce, „purcelul“ de cerneală se lăţeşte, iar pagina pe care se înşiruiseră atît de frumos literele ajunge la gunoi şi totul trebuie luat de la început – sînt obiecte, îndeletniciri şi sentimente de care şcolarii de azi nu mai au sau nu vor mai avea parte. Cel puţin unii dintre ei.
DE ACELASI AUTOR Despre atentate și atentatori Din fundul grădinii la capătul lumii Cioran - şocant şi enigmatic Fluturele și uraganul sau Fukushima și folozoful Scrisul de mînă, cu litere cursive, caligrafia, în sensul ei etimologic şi în ipostaza sa estetizantă, este pe cale să obţină un statut „muzeal“, să devină o activitate demnă doar de workshop-uri şi ateliere de creaţie. Chiar dacă, puse la dispoziţie de software-ul hipereficientului computer, surogatele literelor de mînă, standardizate şi depersonalizate, stau pe mai departe la dispoziţia „user“-ilor, definitiv pierdută va fi amprenta personală a „manuscrisului“ – cea care le permitea grafologilor să ghicească ipoteticele sau realele haruri şi năravuri ale „subiectului“. Despre caracterul meditativ al actului „caligrafierii“ nici vorbă într-o lume în care actul reflecţiei trece drept pierdere de vreme.
Viteză şi eficienţă – acestea sînt imperativele vremii. Spre a le face faţă cît mai de timpuriu este recomandabil ca elevii să scrie de la bun început cu litere de tipar.
Iniţiativa le aparţine hanseaticilor hamburghezi, renumiţi pentru disciplina şi pragmatismul lor. Cum era de aşteptat, ea a provocat din start controverse, nostalgii paseiste şi viziuni futuriste.
Inofensiva „simplificare“ constituie, privită mai îndeaproape, o inutilă revoluţie – după unii, o involuţie – după alţii, o păguboasă renun
