Oradea Transport Local se confruntă cu un nou act de vandalism îndreptat asupra automatelor de bilete, la aproximativ o lună după un incident similar. De această dată a fost vandalizat automatul de bilete montat în staţia „Centrul Civic".
Potrivit informaţiilor transmise de către Carmen Tocuţ, purtător de cuvânt la Oradea Transport Local OTL, este vorba despre automatul de bilete din staţia care deserveşte liniile de autobuz 10, 12, 13, 15, 16, 17. „Este un punct suficient de însemnat pentru călătorii care-şi achiziţionează bilete utilizând acest sistem. La fel ca în situaţia automatului de bilete montat în Piaţa Unirii, vandalizat luna trecută, costurile, de circa 1.000 de Euro, şi perioada în care acesta va fi inutilizabil, vor fi aproximativ aceleaşi", a spus Carmen Tocuţ .
Acelaşi model
„Se pare că acest model de automat este preferat de spărgători, nu cunoaştem însă motivaţia. Poate valoarea ridicată a acestora, poate punctele în care sunt amplasate, însă cert este că modalitatea folosită pentru a le scoate din uz este identică, respectiv deteriorarea ecranului prin spargere", a mai spus reprezentanta OTL.