Incredibil, dar adevărat, acest film de supergroază, funcţionează perfect şi adună, ca un magnet, publicul în sălile de cinema. El a fost lansat pe 4 august, la Montreal, în 3D, IMAX.

Spectatorii pot părea uneori extrem de masochişti atâta vreme cât decid să vadă o peliculă la care, ce-i drept, genericul de început e foarte reuşit din punct de vedere estetic, iar ploaia de cioburi, una de neuitat. Dar, în rest... Scenariul merge pe căi bătute şi coşmaruri gata întâmplate în realitate, vezi podul care se prăbuşeşte şi faza cu clarviziunile. N-are nimic original, dar prinde de fiecare dată. Cea mai reuşită rămâne întruchiparea Morţii!

Un tip care seamănă cu Kojak, doar că e cu mult mai bronzat! La urma urmei dacă Morgan Freeman a putut să-l întruchipeze pe Dumnezeu, de ce să nu se fi inventat şi un Tony Todd, un afro-american de 1,96, care să bage spaima în supravieţuitori? Are experienţa producţiilor de groază, rămânând de neuitat în „Candyman", din 1992. Acum parcă are un zâmbet şi mai parşiv şi, prin urmare, nu poţi să te superi chiar de tot. Scenariştii par să fie cam în pană de inspiraţie, pentru că mai toate accidentele pornesc de la o priză, prost izolată. O fi ceva subliminal? Nu ştim dacă vreunul dintre cineaşti a avut ceva de împărţit cu acupuncturiştii sau maseurii, ori cu chirurgii care te scapă de miopie printr-o operaţie cu laser... (În mod sigur au văzut „Câinele andaluz" al lui Luis Bunuel, din 1929, la care a contribuit şi straniul Salvador Dali).

Momentul legendar al globului ocular tăiat cu briciul era filmat, fireşte, nu pe unul al unei fiinţe umane, ci pe al unui viţel mort şi nu pe al unui porc, miel sau măgar, cum s-a zvonit multă vreme, ideea venindu-le în timp ce erau într-un restaurant şi au zărit, pe geam, un nor care a străpuns luna, la bază stând tot foarte intense emoţii omeneşti. Ca să nu mai vorbim de câ