Cele două universităţi din Piteşti au fost clasificate în ultima categorie de către Asociaţia Universităţilor Europene, ceea ce înseamnă o reducere a numărului de locuri la doctorat.
Recenta clasificare a universităţilor româneşti, făcută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării aruncă o pată neagră pe obrazul instituţiilor de învăţământ superior din Piteşti.
Atât Universitatea de Stat, cât şi Universitatea "Constantin Brâncoveanu" au fost încadrate în ultima categorie, cea în care se regăsesc instituţiile axate strict pe educaţie.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a anunţat că 12 universităţi de top sunt încadrate în categoria "Universităţii de cercetare avansată şi educaţie". Cea de-a doua categorie, "Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică", este alcătuită din universităţile de artă, cele militare şi alte 15 instituţii de învăţământ superior.
"Universităţile din prima categorie vor primi în acest an cu 20% mai multe locuri pentru masterat şi doctorat, celor din a doua categorie li se reduce numărul locurilor la doctorat, iar cele din a treia categorie primesc doar 1,6% din locurile pentru doctorat", a mai precizat ministrul Funeriu.