Preşedintele nu are discipoli, dar îi îndeamnă pe democrat-liberali să caute un succesor, umblând cu portretele idolilor săi conservatori, fostul preşedinte american Ronald Reagan şi fosta prim-ministră a Marii Britanii Margaret Thatcher. Mizează însă mai mult pe o Doamnă de Fier în PDL decât pe exponenţii sexului tare.

Traian Băsescu şi-a găsit târziu aceste modele, după ce a condus un partid socialist, după ce a luptat împotriva restituirii proprietăţilor şi după ce a ajuns la Cotroceni susţinut şi înconjurat de oameni care aveau alte aşteptări de la el. Trecerea de la stânga la dreapta a fost calculată, nu a venit în mod natural, cum s-ar putea înţelege din discursurile sale: Traian Băsescu şi-a dat seama în 2005 că partidul său mic se poate transforma într-unul mare pe fondul simpatiei populare, dar cum pe culoarul din stânga era deja PSD, cu un electorat bine stabilit, nu-i rămânea decât să devină un preşedinte de dreapta, cu un discurs conservator, care să aibă în spate un partid de aceeaşi orientare. Între timp, Traian Băsescu este perceput ca un lider de dreapta gata să le ofere o scurtătură politică tinerilor din PDL atunci când le povesteşte despre cum a reuşit Ronald Reagan să crească bunăstarea americanilor şi puterea Statelor Unite în vremea preşedinţiei sale. Şeful statului îşi dă totuşi seama că printre colegii săi de partid nu există nici urmă de Ronald Reagan, chiar dacă fostul preşedinte american are câţiva admiratori în eşaloanele de sus ale ale PDL, şi atunci îşi îndeamnă spontan partidul: „Găsiţi-vă o Margaret Thatcher şi aveţi lider".

Traian Băsescu se simte mai legat de Maggie Thatcher, deşi nu demult spunea că în următorii zece ani femeile nu au şanse la funcţii politice de primă mână în România. Preşedintele exprima o prejudecată generală, masculină şi misogină: femeile trebuie să urce încet treptele politice şi să fie veşnic r