* evenimentul va avea loc sâmbătă, în prezenţa ÎPS Casian Crăciun
Sâmbătă, 10 septembrie, va avea loc sfinţirea noii biserici din satul Gulianca, comuna Salcia Tudor. Slujba religioasă, care va începe la ora 7.30, va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. "Consider că acesta este un moment extrem de important pentru credincioşii din Gulianca, rămaşi fără biserică în urmă cu mai mulţi ani, după un incendiu care a mistuit lăcaşul până la temelie. Fiecare sătean a contribuit cu ce a putut, dar cea mai mare parte a cheltuielilor cu reconstrucţia a suportat-o un fiu al satului, patronul firmei Danimex. Lansăm invitaţia de a ne fi alături în sfânta zi către toţi creştinii judeţului, dar ne-am bucura nespus dacă ar participa cât mai mulţi dintre fiii satului", a precizat primarul comunei, Jean Buzatu. După slujba de sfinţire, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi la o agapă creştinească. Biserica va păstra hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. * evenimentul va avea loc sâmbătă, în prezenţa ÎPS Casian Crăciun
Sâmbătă, 10 septembrie, va avea loc sfinţirea noii biserici din satul Gulianca, comuna Salcia Tudor. Slujba religioasă, care va începe la ora 7.30, va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. "Consider că acesta este un moment extrem de important pentru credincioşii din Gulianca, rămaşi fără biserică în urmă cu mai mulţi ani, după un incendiu care a mistuit lăcaşul până la temelie. Fiecare sătean a contribuit cu ce a putut, dar cea mai mare parte a cheltuielilor cu reconstrucţia a suportat-o un fiu al satului, patronul firmei Danimex. Lansăm invitaţia de a ne fi alături în sfânta zi către toţi creştinii judeţului, dar ne-am bucura nespus dacă ar participa cât mai mulţi dintre fiii satului