Mai deunăzi într-o discuţie cu un bun amic, profesor la Universitatea din Toulouse, chestiunea ISI s-a impus ca dezbatere de la sine, spiritele fiind deja încinse pe la noi şi de mult potolite pe la ei, adică printre universitarii şi cercetătorii francezi. Şi-mi zise: „Dacă la noi s-ar aplica aceste criterii, jumătate dintre profesorii universitari şi altă jumătate dintre cercetători ar trebui să plece acasă. Noi rezistăm şi, pentru moment, ministrul nostru a renunţat la această marotă ISI. Majoritatea acestor reviste ISI sînt în limba engleză, iar noi refuzăm categoric să scriem în engleză. Un cercetător scrie cel mai bine în limba lui maternă, îşi construieşte frazele, gîndurile, conceptele, totul în propria limbă. N-am nimic împotriva unei traduceri, dacă laboratorul vrea să-mi traducă un text şi o revistă ISI vrea să-l accepte, bucuros. Dar eu nu scriu în engleză, nu pot să fac asta gîndind că limba franceză mai înseamnă încă ceva pentru noi toţi. Apoi avem şi noi destule reviste prestigioase; că nu sînt ISI e treaba lor“.
DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări Şi mă dusei apoi cu gîndul la Annales. Histoire, Economie, Société – una dintre cele mai prestigioase reviste din lume: a impus curente şi teme de cercetare, a revoluţionat istoriografia mondială, a format generaţii de istorici, a stîrnit revoluţii (la nivelul abordării trecutului). Orice cercetător visa/visează încă să-şi vadă „opera“ publicată în paginile acestei reviste. Şi cu toate acestea, revista n-a intrat în clasamentul ISI. Să nu se creadă că sînt împotriva acestui Index, sînt acolo numeroase reviste prestigioase în care aş vrea să mă regăsesc, să nu se creadă că mă opun noilor criterii de abilitare pentru promovarea universitară şi încurajez astfel impostura (aşa cum sînt a
