Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săraci şi fericiţi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 septembrie 2011 ·

În ciuda problemelor economice care au afectat Grecia sau Italia, cetăţenii acestor state se numără printre cei mai fericiţi europeni. Potrivit www.ilsussidiario.net, locuitorii din cele cele două state mediteraneene ocupă locul doi, respectiv trei într-un clasament al fericirii realizat de organizaţia nonprofit BAT-Foundation for Future Studies, pe un eşantion de 15.000 de persoane din 13 ţări diferite. Per ansamblu, peste două treimi din europeni s-au declarat mulţumiţi de viaţa lor. 96 la sută dintre danezi sunt siguri că viitorul le va rezerva multe surprize plăcute. În schimb, germanii, a căror economie este mult mai solidă, par pesimişti, ocupând antepenultimul loc în clasament. Doar 61 la sută dintre germani s-au declarat mulţumiţi de propriul trai. În medie, 68 la sută dintre europenii intervievaţi sunt mulţumiţi de viaţa lor. Liderii clasamentului, danezii, sunt urmaţi în mod surprinzător de greci, unde procentul persoanelor fericite este de 80% şi de Italia, cu 79%. Pe poziţii fruntaşe se află şi Franţa (77%), Olanda şi Marea Britanie (72%), în timp ce Elveţia s-a clasat exact la jumătatea clasamentului cu 71%. Printre cei mai trişti europeni se numără spaniolii, cu 68%, austriecii cu 63%, Turcia şi Germania cu 61% sau polonezii cu 50%. De departe cei mai trişti europeni sunt însă ruşii, unde aproape două persoane din trei s-au declarat nefericite (doar 37% dintre persoanele intervievate s-au declarat fericite). În plus, potrivit aceluiaşi sondaj, s-a constatat că femeile sunt mai fericite decât bărbaţii, persoanele care locuiesc în mediul rural sunt mai mulţumite de propria viaţă decât orăşenii, iar persoanele implicate într-o relaţie se declară mai încântate de propria existenţă decât persoanele care nu şi-au găsit jumătatea. În ciuda problemelor economice care au afectat Grecia sau Italia, cetăţenii acestor state se numără printre cei mai fericiţi europe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după anunțul că USR nu poate face campanie pentru el la alegerile prezidențiale

Libertatea acum 35 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, 12 aprilie, că nicio autoritate nu poate interzice activitățile politice ale unei persoane, după apariția informației că USR nu poate face campanie pentru el, pentru că o are candidată

Comisia Europeană pregăteşte măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

News.ro acum o ora
Comisia Europeană intenţionează să adopte săptămâna viitoare măsuri de urgenţă pentru a stopa răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters. În ultimele două luni, în

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Ministerul Energiei lansează un program pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, cu un buget total de 150 de milioane de euro / Cine poate depune proiecte

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei anunţă că lansează ”cel mai ambiţios program” pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, sprijinit din Fondul pentru Modernizare, cu un buget total de 150 de milioane de euro. ”Ministerul Energiei lansează cel mai a

VIDEO Marcel Ciolacu: „Sper că nu suntem atât de blestemați încât să trebuiască să alegem între un președinte care a tăiat apa și unul care a dat prea multă apă” / „Victore, tu ai un dușman”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut două discursuri în cadrul evenimentelor electorale organizate sâmbătă la Bacău și Piatra Neamț pentru Crin Antonescu, candidatul pe care social-democrații îl susțin alături de PNL și UDMR la alegeril

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Luka Modric şi Lucas Vazquez ar putea pleca de la Real Madrid în această vară

News.ro acum o ora
Luka Modric (39 de ani) şi Lucas Vázquez (33 de ani) îşi vor încheia contractele cu Real Madrid în această vară şi este puţin probabil să le prelungească, potrivit cotidianului madrilen AS . David Alaba (32 de ani), al cărui contract expiră în 2026,

„Luna Roz” strălucește în acest weekend. Care este momentul ideal pentru a putea fi observată

G4Media acum 2 ore
Luna plină din aprilie, supranumită „Luna Roz” sau „Luna Pascală”, va apărea spectaculos pe cer în seara zilei de sâmbătă, 12 aprilie, însoțită de Spica, una dintre cele mai luminoase stele vizibile pe bolta cerească, scrie adevarul.ro. Este prima l

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

Vremea

București
acum

13°
sâm.

3°/13°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

10°
sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

12°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°