„Românii cară totdeauna multe bagaje.“ A fost formula cu care un cunoscut stabilit de multă vreme la Londra ne-a întîmpinat în anii ’90. Privea fix către geamantanele noastre. Chiar dacă noi duceam atunci şi lucrurile unor prieteni, ştiam că, în esenţă, avea perfectă dreptate. În acele vremuri, pe unde-i întîlneai, prin străinătate, românii cărau geamantane şi genţi uriaşe, plase sau sacoşe. Chiar şi consilierii prezidenţiali sau parlamentarii aflaţi în primele lor delegaţii oficiale prin Occident erau adeseori surprinşi de presă, în momentele neoficiale, cărînd sacoşe burduşite cu mult rîvnitele haine şi produse vestice, de la magazine către hotel sau de la hotel către aeroport. Ştim bine însă că, imediat după Revoluţie, nu numai lucrurile apusene erau la mare căutare, ci şi mărfuri din ţări mai apropiate şi mai orientale. Era vremea cînd „se făcea“ Turcia, Ungaria sau Polonia. Drumurile dinspre vămi erau pline de indivizi îmbrăcaţi de cele mai multe ori în haine de blugi care aveau atîrnate pe umeri celebrele „maimuţe“, acele uriaşe genţi cilindrice ieftine, de pînză, în care se cărau tot felul de lucruri ce aveau să fie vîndute în primele centre de desfacere ale comerţului liber, aşa-numitele consignaţii, care mai apoi aveau să fie înlocuite de ceva mai rafinatele buticuri.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor În interiorul ţării, oamenii continuau să care lucruri dintr-o parte în alta, în special mîncare, aşa cum făcuseră şi în ultimii ani ai comunismului, cînd ţăranii cumpărau pîine de la oraş şi o transportau acasă în sat cu trenul sau cu rata, în saci pe care abia îi puteau duce în spate, iar orăşenii veneau de la ţară cu porci întregi tranşaţi (uneori chiar vii), cu damigene de căpşunică sau zaibăr (de care pomenea Amza Pelea în celebrele sale momente cu Nea Mărin). Înaintea Crăciunului şi a A