Componenții selecționatei de tineret a Republicii Moldova care au jucat marți, în Albania, cu echipa acestei țări s-au confruntat cu mici probleme la revenirea în țară.
Pe lângă faptul că a avut ghinion pe terenul de fotbal, fiind învinsă de două ori pe durata a doar cinci zile, reprezentativa Under-21, antrenată de Sergiu Chirilov a avut parte de incidente neplăcute și pe stadionul Ataturk din Istanbul.
Decolați de la Tirana în dimineața zilei de miercuri, jucătorii naționalei de tineret au ajuns pe la amiază la Istanbul de unde urmau să zboare, la ora 15.45, cu ruta Istanbul - Chișinău.
În momentul când toți componenței delegației noastre au primit bilete pentru avionul de Chișinău, care întârziaseră cu 45 de minute, fundașul Alexandru Leu a observat că pe biletul său nu era indicat un număr de loc ci o combinație din câteva litere.
„Nu m-am alarmat deoarece am mai călătorit cu asemenea bilete și nu au fost probleme", a spus Leu, solicitat de Adevărul.
În momentul îmbarcării toți fotbaliștii moldoveni au urcat în avion, Alexandru a rămas lângă ușa navei.
Iritat de situația creată, antrenorul-secund al moldovenilor, Sergiu Cleșcenco a anunțat la microfonul stewardeselor că, în caz decă nu este permis accesul jucătorului de la CSCA-Rapid în avion, toți internaționalii moldoveni părăsesc aeronava Istanbul - Chișinău.
În cele din urmă, Leu s-a îmbarcat în avion și aeronava a decolat la ora 17.05, cu aproape o oră și jumătate întârziere.
„Abia la aterizare în Chișinău am auzit despre gestul antrenorului Cleșcenco și îi sunt recunoscător", a spus fotbalistul pentru Adevărul.
La Korca, naţionala de tineret a Moldovei a jucat un meci cu Albania, din cadrul preliminariilor Campionatului European-2013, și a pierdut cu 3-4.