Arena Naţională, cel mai mare proiect de infrastructură din Bucureşti al ultimilor 20 de ani, alături de Pasajul Basarab, (două investiţii cumulate de aproape jumătate de miliard de euro), a încântat marţi seară cei 50.000 de spectatori prezenţi la meciul România-Franţa. Organizarea a fost mai bună decât la majoritatea evenimentelor locale de asemenea dimensiuni, aproape ca în Occident, dând speranţe pentru întărirea sentimentului de comunitate într-o perioadă economică dificilă, dar spectatorii au plecat totuşi cu un gust dulce-amărui, nu doar din cauza ratării unei noi calificări la un turneu final.
"Atmosfera a fost foarte tare, mai puţin meciul şi gazonul", a fost prima reacţie a unei colege care a fost marţi seară pe Arena Naţională la meciul România-Franţa.
Gazon care ne-a amintit de alte două necalificări triste din 2001 şi 2003, când prima dată naţionala condusă de Hagi a făcut 1-1 cu Slovenia într-o mocirlă densă de pe stadionul Ghencea, lăsat astăzi în paragină, pentru ca doi ani mai târziu pe vechiul Lia Manoliu să mai fie pierdută o calificare într-un meci cu Danemarca (2-5), pe un gazon în care iarba se vedea cu greu prin firele de nisip.
Dincolo de acest incident, imaginile cu stadionul şi oraşul luminat, filmate noaptea din elicopter, sau coregrafia realizată de spectatori din plăcuţele şi steagurile în culorile naţionale vor rămâne în memoria a milioane de români, care la mai bine de 20 de ani de la revoluţie au nevoie să simtă că viaţa lor poate fi mai bună, iar aderarea la Uniunea Europeană a fost un pas care ne va aduce mai aproape de standardele vestice.
"Acest obiectiv era necesar nu neapărat ca stadion de fotbal, ci mai degrabă ca o modalitate prin care bucureştenii să vadă că oraşul lor este în rândul marilor capitale europene pe care mulţi dintre ei le-au văzut deja şi chiar au fost la meciuri pe stadioane d
