Nimeni nu şi-ar fi închipuit că un drum la câmp va fi ultimul prin viaţă al unui bărbat din Ucea de Jos. Acesta şi-a pierdut viaţa după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un şanţ. Minute în şir au încercat paramedicii să-l salveze însă fără succes.
Ca orice bun gospodar, Olimpiu M., de 54 de ani din Ucea de Jos a mers la câmp să mai cosească nişte iarbă. Numai că pe drumul de întoarcere acasă, acesta a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Consătenii au fost cei care au descoperit nenorocirea. „Conducătorul tractorului se deplasa pe raza localităţii Ucea de Jos. Ajuns în dreptul imobilului cu nr. 160, se pare că a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, din nefericire, ma rezultat decesul victimei“, a spus Alexandru Rus de la Poliţia Rutieră Făgăraş.
Imediat la faţa locului au ajuns pompierii pentru a-l scoate pe bărbatul prins între fiarele tractorului. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru scoaterea unei victime prinse sub un tractor răsturnat. Din nefericire, victima a decedat până la sosirea noastră. Cu sprijinul Primăriei Ucea, cu un buldoescavator, am reuşit ridicarea tractorului şi scoaterea victimei“, a spus maior Dorin Moldovan, comandantul Detaşamentului de Pompieri Făgăraş. Momentan echipajul SMURD de
Oamenii legii efectuează în continuare cerecetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Nimeni nu şi-ar fi închipuit că un drum la câmp va fi ultimul prin viaţă al unui bărbat din Ucea de Jos. Acesta şi-a pierdut viaţa după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un şanţ. Minute în şir au încercat paramedicii să-l salveze însă fără succes.
Ca orice bun gospodar, Olimpiu M., de 54 de ani din Ucea de Jos a mers la câmp să mai cosească nişte iarbă. Numa