Sînt de acord – fără entuziasm – cu Slavoj Žižek care, într-un articol tradus neglijent şi publicat de CriticAtac (Şi „critic“ şi „atac“! Cîtă vigoare! Ce probă de virilitate!) e de părere că „sociologii şi editorialiştii au încîlcit misterul revoltelor“ de la Londra. Şi comentatorii conservatori, şi cei liberali n-au făcut decît să-şi confirme ideile fixe şi sloganurile de campanie. Žižek nu vine cu o interpretare proprie solid articulată, dar admite, totuşi, că „nu te poţi afirma cu adevărat prin violenţă“ şi că avem de-a face, în fond, cu o „revoltă fără revoluţie“, cu o manifestare disperată a celor care nu-şi găsesc „rostul în propria lor comunitate“, nu au un program autonom şi îşi camuflează „invidia“ în „marş triumfal“. Termenii „rost“ (a-ţi găsi rostul), „invidie“, „disperare“ nu fac parte, de regulă, din vocabularul „ştiinţific“ al sociologului. La fel, termenul „lăcomie“, folosit de Barack Obama pentru a explica începuturile crizei economice în care ne aflăm. Toţi aceşti termeni se referă la malformaţii ale interiorităţii umane, la vicii de alcătuire sufletească, la probleme care ţin de „forul lăuntric“.

DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileAsta îmi aminteşte de o discuţie purtată în 1975 cu un student din Germania Federală, participant la o grevă universitară care cerea eliminarea latinei din programa analitică a facultăţilor de romanistică şi protesta împotriva scumpirii untului la „mensa“, cu cinci pfenigi. Am încercat să-i explic cum stau lucrurile în ţările comuniste şi ce răsfăţ implică, prin contrast, cocheta lor răzmeriţă. A fost de acord, dar a adăugat, după o scurtă reflecţie, că, în ciuda privilegiilor lor „capitaliste“, nici ei nu sînt „fericiţi“. Prietenul meu părea să creadă că „fericirea“ lui intimă e o problemă de stat. Or, statul are o mulţime de obligaţii în privinţa