Despre cărţile Ioanei Baetica, deja două lanumăr, se pot emite în acelaşi timp judecăţ i defavorabile şi avantajoase. Cronicarii care i-au consemnat debutul au preferat să insiste asupra defectelor. Să ne amintim.
Autoarea se afirmase în cenaclul (şi mai apoi revista) Fracturi, conduse de insurgentul pe atunci Marius Ianuş. Era o perioadă destul de dificilă pentru industria de carte. Practic, începătorii nu prea aveau şanse de publicare. Singura soluţie cât de cât acceptabilă o reprezenta Editura Vinea. (Axată în principal pe poezie şi renumită, până astăzi, prin difuzarea precară.) Pentru prozatori însă, nu se întrevedea nimic.
Aşa se face că acum şapte ani, când Polirom a lansat colecţia Ego Proză, destinată literaturii tinere, destui dintre aceşti autori aveau manuscrisele pregătite. Cu Fişa ei de înregistrare, Ioana Baetica a prins primul val. I-au urmat, dintre fracturişti, Adrian Schiop, cu Pe bune/ pe invers şi Ionuţ Chiva, cu 69. Elementul emblematic al acestei colecţii, însă, a fost campania de promovare care a însoţit-o. Cu totul neobişnuită în România lui 2004. Cu critici parteneri (Simona Sora, Luminiţa Marcu şi Costi Rogozanu), cu lansări colective, cu cataloage foarte serios realizate. Se înţelege că, obişnuiţi cu practici publicitare mai degrabă idilice, ceilalţi comentatori şi-au luat imediat măsuri de precauţie. Între ei, Dan C. Mihăilescu reprezintă, poate, cazul cel mai curios. I-a comentat consecvent pe toţi aceşti tineri, reproşându-le tendinţele de dezabuzare sexuală, dar citând, oridecâte ori se ivea ocazia, în chip de anecdotă, scenele cele mai picante. De fapt, proiectul criticului era mai subtil decât lăsa să se vadă o astfel de atitudine bipolară. Fără s-o afirme explicit, Dan C. Mihăilescu trăgea spuza noii generaţii de prozatori pe turta vechii generaţii 27. Aceasta din urmă, mai familiară lui.
Din cauza acestui mal
